Introspectie

Cu totii am aflat pana acum ca viață nu este roz, ca de fapt nimic nu este roz, exceptând amestecul dintre alb si rosu....ca de fapt sunt mai multe nuanțe de gri, si nu neapărat sexuale, cum este mai nou la moda.

Si vin acele momente "solo" alimentate de frustrari latente când apare intrbarea "de ce?", simpla, naiva aparent facila, dar care totuși ne da mari batai de cap, din simplul motiv ca desi toți scandam si militam pt sinceritate, o căutăm precum orbul pe întuneric....poate poate n-o găsim.

Si este lesne de înțeles de ce....nu are legătură cu " adevărul doare"
Adevărul este urat...mai ales când vine pe un fundal blindat de măști si iluzii, când tot ce a mai rămas real din noi este o himera


Avem utopia in ADN, toți vrem perfecțiune....visul secolului XXI a încetat de mult a mai fi America....ci tiparul social. Si proiectam ideal peste ideal, pana când imaginea de fundal nu mai este doar blurata...ci complet distorsionata. Si ajunsi in punctul acesta, considerat maturitate, începe a socializa, fiind adevărați propovaitori ai nonsensului. Si uite așa, brusc, suntem romantici si iubitori, altruiști si dedicați, devotați si loiali peste care se presara din abundenta principialism.


"Formele fara fond" ale lui Maiorescu sunt azi persoane
“Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. "


Acum se pare ca nimicim suflete!

Jocul nu mai este unul al minciunilor, ci al adevărului
Decorul nu mai este unul al prejudecăților, ci al minților deschise

Miza...hmmm miza, nu mai este de mult una materiala, ci una psihologica.

Tuturor ne place sa credem ca avem principii, si nu așa orișicum, ci unele solide. Insa viata, mai puțin o curva si mai mult cinica, are darul de a ne pune in situația in care, teoretic ar trebui sa facem uz de aceste principii . Si brusc ne dezbrăcam de ele...
Pentru ca daca ni le-am asumat ca si cum le-am achizitiona in caz de necesitate de la non-stop-ul din colt, ne izbește manualul de instrucțiuni...si ne dam seama ca a avea principii funcționează asemenea unui corset....cand tendință naturala este de a te îndoi pentru a supraviețui, de a-ti lipi fruntea de bombeul unor ghete care nu-ți aparțin, principiul de tine vertical.

Si este greu...deoarece, fara îndoială, instinctul de conservare este cel mai puternic instinct al omului, care intervine fara drept de apel in orice situație si care este greu de strunit. Si atunci devenim calai...pentru ca victima nu se poate...si altceva nu exista.

Si uite așa ne întoarcem la momentul din fata oglinzii...ne privim, ne vedem si observam....ne punem întrebări si nu găsim răspunsuri, nu pentru ca nu exista ci pentru ca nu le acceptam.

Pentru ca trebuie sa fim frumosi si perfecți....ștergem cu buretele experiente si greșeli, ne reeditam trecutul, si totuși sunt momente când de sub straturile groase de tencuială tipa ruinele....si atunci, putini dintre noi, ne ascultam


Ce vrem?
Cândva era o mașină, o casa ....era palpabil...acum lipsește caldura

Ce avem?
Avem cate ceva...chilipiruri...acum le vedem inutilitatea

Dar, avariile sunt mari...imense...pe cat este de mare nevoia, dorință...pe atât de mare este teama ...si intram înapoi in cochilie, nu mai contează efortul depus...de a te descuama ușor, te a te cunoaște si de a te accepta...de a corecta ce stii ce nu face parte din peisajul tau....canonul după care ai trăit este ...pana la urma...singura certitudine!