Bun...
De ceva vreme ma uit mai atent , in jur, incercand sa inteleg mecanismul uman...ce ne individualizeaza si ne afirma? exceptand o vraiste de orice fel...ganduri, simtiri, trairi , "lucruri" nascute din interactiune, dar lasate suspendate sau neasumate... omul se presupune ca rationeaza.
Si nu " ratiunea" lui Bronte , ci trasatura care ne confirma ca fiind in varful lantului trofic...mamiferul suprem!
Desi a fost "facuta" cadou...ea necesita lucru...lucru cu ratiunea sa-l numim...o materie a vietii. Cele necesare? Experienta.
Simplu nu? Nu!
Se cultiva si este ajustata de educatie si valori, personale si nu numai si defineste "mintea umana", pana la urma si indiscutabil, cea mai de pret posesie. Daca esti in posesia ei si nu doar purtator...
Sa spunem ca am absolvit etapa de cunoastere "a mea", ca exista undeva in fundal, vag creionata, o idee despre cine sunt... De ce vaga? Vaga din perspectiva conturului, deoarece intensitatea acestuia, ca orice linie trasata...difera, in functie de momentul trasarii si nu vaga din punct de vedere al continutului. Si aici incepe problema...a mea cel putin.
A mea cu mine? Cu cine altcineva...
Vorbeam de minte...Da, pentru ca cea mai frumoasa interactiune umana se naste aici...si este intermediata aici...unde se folosesc toate simturile si simtirile...unde este si joc si joaca... baza a experientei, care ne formeaza si...deformeaza.
Cunoastere...si cunoastem, putin cate putin, mai mult despre noi. Si prin mecanismul mintii alegem sa ne jucam mai nou, cu adevaruri. Am invatat, nu ca minciuna are picioarele scurte, ci ca adevarul deroga de responsabilitati. Perfect! Plasam povara adevarurilor personale pe umerii celui de langa...nu pentru ca asa este corect...ci pentru ca scopul este atins, fara plansete si bocete si intotdeauna cu o usa din dos deschisa. Da...punem ratiunea la indemana periculosului. Nu pentru ca ne-ar placea sa traim periculos, nu are adrenalina ce cauta in aceasta ecuatie, ci pentru ca am descoperit noi jucarii...oamenii!
Implantam si cultivam sentimente, nu pentru bucuria de a le impartasi, ci din dorinta de a controla...pentru ca orice altceva inseamna cliseu si stereotip. Si ce pacat! Si ce risipa... de oameni, de resurse, de viata.
Cum oare sa poti interactiona, constientizand fenomenul..."cata constiinta, atata drama" spunea un roman si avea dreptate. Pentru ca din momentul in care constientizezi natura umana...realizezi ca oamenii pot fi urati...si ii vezi asa, pana in adancimi.
A spune ca imi este dor de oameni frumosi...ar suna cliseic, in contextul dat. Dar spun ca imi este dor de oameni pe care sa ii plac si sa ii admir... Imi este sete ca de aer!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu