Bucatica cu bucatica....se destrama, pentru ca ce odata era fisurat acum s-a spart si tot ceea ce ramana este doar un puzzle imprastiat pe covor si mult dezinteres in a-l reconstrui, in a uni si reuni aceleasi bine cunoscute piese.
Poate cel mult, trec cu piciorul prin ele, intr-o misiune de recunoastere numerica a lor...si da, par a fi toate. Ar trebui sa fie un moment bun, in care oricine ar replanifica...regandi propria-i arhitectura, mai ales ca piesele sunt acolo, pe covor....si sunt toate.
Dar ele cantaresc greu, mult....incat este imposibil sa le ridici, sa le schimbi locatia, nu mai vorbesc de punerea lor intr-un intreg. Si asta pentru ca sunt prea multe ganduri.Nu regrete...ci doar gusturi dulce-amarui
De cate ori trebuie sa te lasi spart pentru a fi intreg?
Si imi aduc aminte de vorbele despre "o jumatate" , si zambesc mai cinic decat de obicei...care jumatate? cand eu nu sunt nici macar o jumatate...ci doar piese intinse rasfirat pe covor...
Imi atrage atentia in mod deosebit coloritul covorului...si ma surprind admirand culorile sale...ca si cand ar fi pentru prima data cand vad culori, si realizez ca poate asa este, dupa mult timp, printre bucatile mele sparte si gri, vad culoare.
Si ma asez, realizand ca nu oboseala ma impiedica sa ma lipesc la loc...la ce folos un intreg gri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu